Astăzi este marcată Ziua Mondială a Apei – iniţiativă aprobată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în scopul sensibilizării opiniei publice asupra importanţei apei potabile şi gestionarea durabilă a resurselor de apă.
Genericul evenimentului din acest an este „Apele uzate”, fiind de fapt o referire la aspectul de a reduce cantitatea şi reutilizarea secundară a apelor uzate pentru a proteja resursele globale de apă.
La nivel global, marea majoritate a apelor uzate din casele noastre, oraşe, industrie şi agricultură se revarsă înapoi spre natură, fără a fi tratate sau reutilizate – astfel, poluând mediul şi risipind resursele. În loc să risipim apele uzate, trebuie să reducem cantitatea acestora şi să le reutilizăm.
În satul Măgdăcești, conform datelor prezentate de către S.A. Apă Canal, oferta de apă consumată per persoană este de ~ 37 litri pe zi sau1250 litri de apă/an .
Apa este o avuție care trebuie gospodărită cu grijă, atât pentru noi, cât mai ales pentru viitorul copiilor noștri.