Șeful Inspectoratului de Poliție Criuleni, într-o vizită de lucru la Măgdăcești

Ieri am primit vizita șefului inspectoratului de poliție din raionul Criuleni, Lilian Luca.
În cadrul unei ședințe au fost puse în discuție toate problemele existente din localitate, în rândul tinerilor, dar și care sunt soluțiile de prevenire a acestora. Vizita a avut loc în contextul ultimelor zile, în care au fost semnalate mai multe furturi din gospodăriile localnicilor.
De asemenea, comisarul a discutat și cu polițiștii de sector, dându-le instrucțiuni despre sarcinile și obligațiile pe care le au față de locuitori.


Dragi săteni,
În scopul reducerii riscului victimal în cazul comiterii infracțiunilor de furturi din locuințe, Poliția vă recomandă:
✅în absența de la domiciliu, închideți întotdeauna ferestrele și ușile balcoanelor;
✅dacă ați pierdut cheia, schimbați imediat sistemul de siguranță

Pentru liniștea și siguranța familiei dvs, respectați următoarele măsuri de precauție:

✅interziceți accesul în locuință și refuzați să oferiți informații despre dvs., bunurile pe care le dețineți ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituții, dar care nu se pot legitima;
✅păstrați relații bune cu vecinii: aceștia vă pot supraveghea locuința când nu sunteți la domiciliu;
✅instruiți copiii să păstreze cu grijă cheia și să nu permită accesul în locuință a persoanelor necunoscute.
✅dacă plecați undeva la odihnă pentru mai mult timp, încredințați lucrurile de preț rudelor sau depozitați-le la bancă;
✅nu lăsați casa să arate nelocuit.

Dat fiind faptul că lumea virtuală este parte din viața noastră:

✅nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori;
✅faceți-le inaccesibile pentru persoane necunoscute și manifestați o atenție sporită la datele și fotografiile pe care le postați;
✅atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet.

Repere pentru derutarea infractorilor:

✅când părăsiți locuința, pe timpul nopții, lăsați o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcțiune;
✅montați la vedere plăcuțe de atenționare cu privire la existența unui sistem de securitate; o sirena de exterior descurajează extrem de eficient;
✅achiziționați întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind și sting automat lumina;
✅în cazul absențelor îndelungate de la domiciliu, rugați vecinii sau prietenii apropiați să procedeze astfel încât să nu se simtă lipsa dumneavoastră: geamuri deschise, ridicarea corespondenței etc.; Spiritul de echipă ii sperie pe hoți, ei simt imediat când cineva are grijă de proprietate sau este cu ochii în patru.

Cum să procedați dacă ați devenit victima infracțiunii de furt din locuință?

✅Nu intrați în panică, anunțați de urgență Poliția și nu pătrundeți în câmpul infracțional, pentru a nu șterge probele lăsate de infractor. În multe cazuri, victima sau alte rude doresc să verifice ce obiecte lipsesc, prin aceasta distrugând probele existente.
✅Puneți la dispoziția Poliției cât mai multe date relevante, precum: persoanele suspecte care s-au aflat în preajma locuinței sau cele care au cunoscut faptul că victima lipsește de acasă.
✅După cercetarea de către Poliție a locului infracțiunii, examinați cu atenție locuința și furnizați-le polițiștilor caracteristicile de identificare ale bunurilor furate.
✅Analiza infracțiunilor de furturi din locuințe evidențiază o multitudine de moduri de operare utilizate de infractori pentru săvârșirea unor astfel de fapte, iar cele mai dese furturi săvârșite este posibil pe fondul neglijenței proprietarului în a adopta măsuri simple, dar eficiente de autoprotecţie.
Fiți precauți!
NU UITAȚI CĂ PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA!