Category Archives: Stiri

Fauna din zona Ratuș- Măgdăcești s-a îmbogățit cu 200 de fazani

1000 de pui de fazan au fost eliberați astăzi în pădurile din raionul Criuleni, dintre care 200, în zona Ratuș-Măgdăcești. Înainte de a ajunge în libertate, puii au fost ținuti în voliere special amenajate, pentru a-i adapta la viată în sălbăticie. O parte dintre puii eliberați vor ajunge pradă vânătorilor, iar cei mai norocoși vor […]

Portul nostru popular în Parlamentul României

  Zilele trecute, primarul s. Măgdăcești, Liuba Cojocaru a primit o solicitare din partea Georgetei Pavelescu ( consilierul unei deputate din România), de a dona un costum popular autentic Parlamentului României. Cu această ocazie,luni, 17 iulie, primarul a convocat o ședință, unde au participat membrele Asociației Femeilor din s. Măgdăcești. Femeile s-au adunat pentru a […]

Frumusețea Capelei tot mai vizibilă

“Fiecare lucru are frumusețea lui, dar nu oricine o vede”. Lucrările de la Capelă încep să prindă contur. Întreaga construcție este aproape finalizată. Echipa de muncitori lucrează de cu zor și până seara târziu. A fost turnat fundamentul gardului, instalate geamurile și ușa. Urmează sa fie efectuate tencuiala interioară și exterioară decorativă, instalarea acoperișului, pictura […]

Complexul Sportiv Măgdăcești- visul întregii localități

  Primarul s. Măgdăcești, Liuba Cojocaru a făcut publică schița în format 3D a Complexului Sportiv. Acest proiect este unul grandios, pe care doamna primar îl are bifat în agendă, încă de la primul mandat. Construcția este o necesitate în localitate, deoarece satul este tânăr, iar numărul populației în continuă creștere. Pentru acest edificiu este […]

Aplicație-intervenție în caz de incendiu la Măgdăcești

Astăzi, în s. Măgdăcești a avut loc o aplicație desfășurată în comun cu specialiști ai Departamentului Protecției Civile și Situații Excepționale din or. Chișinău. Exercițiul planificat a vizat modul de intervenție în caz de incendiu, verificându-se astfel, stadiul și capacitatea de acțiune a personalului de la primărie, SA Apă Canal, Salubritate și Centrul de Sănătate. […]

La Măgdăcești lucrurile nu stau pe loc…

Săptămâna trecută au demarat lucrările de reparare a străzii Ștefan cel Mare din s. Măgdăcești. Porțiunea de drum ( Zona Cimitirului) a fost “invadată” de utilaje și muncitori care au început serios lucrările pentru transformarea unui drum demn de o localitate europeană. Deoarece traficul este foarte intens, în zonă circulând foarte multe autoturisme, strada urmează […]

Explozie de culori și parfum pe străzile din Măgdăcești

Satul Măgdăcești inflorește la propriu, o dată cu sosirea verii. Vremea însorită și temperaturile ridicate au fost mană cerească pentru alei. O adevărată încântare pentru locuitorii satului, dar și a oaspeților localității sunt sutele de trandafiri care au inflorit și colorează Măgdăceștiul, așa cum nu s-a mai văzut . Explozia de culoare a umplut grădinile […]

23 iunie- Ziua profesională a Funcționarului Public.

  Stimați colegi! Dumneavoastră sunteți reprezentantul statului care se află pe prima linie în procesul de interacțiune cu cetățenii țării. Sunteți cei care prin profesionalism, competență și eforturi contribuiți la asigurarea unor servicii publice de calitate în interesul cetățenilor. Doresc sa vă aduc sincere mulțumiri pentru dedicație, responsabilitate, corectitudine și devotament. Vă transmit gânduri frumoase, […]

Dăruiți copiilor o Vacanță în siguranță!

Stimați părinti, facem un apel către dumneavoastră în urma cazului excepțional, care s-a petrecut ieri în s. Măgdăcești. Amintim că marți 20 iunie, o fetiță din localitate a dispărut de-acasă. Din fericire, a fost găsită și în prezent este în siguranță. Venim cu rugămintea de a supraveghea copiii pe timp de vacanță. Mulți dintre dumneavoastră […]