Peste sat se lasă liniștea iernii, o tăcere care de cele mai multe ori, te duce cu gândul la vatra buneilor. Acolo găsim tihna, pe care deseori o căutăm în altă parte. În satul nostru sunt case, unde bătrânii plâng și suferă de singurătate. Viața le-a oferit cea mai dură lecție de supraviețuire – bătrânețea. Pentru unii, această etapă a vieții nu a venit cu mâna goală, ci încărcată cu chinuri, sărăcie, singurătate și deznădejde. Cuminți, de cele mai multe ori tăcuți, ei nu se pot lăuda cu averi agonisite. Au în schimb, multă credință și cu rugăciunile lor, străbat cerurile. Fiecare casă ascunde o poveste tristă, iar cele zece minute petrecute cu fiecare din ei, îți rupe sufletul în bucăți. Rareori conștientizăm că suntem înconjurați de oameni care trăiesc la limita sărăciei. Bătrâni care-și petrec bătrânețile pe paturi de suferință, lacrimi amare șterse pe furiș, ofturi lungi de chinuri provocate de problemele de sănătate, sărăcia care-i obligă să-și împartă o farfurie cu mâncare în 3 porții. Acesta este tabloul sumbru al realității în care trăim.
Ei au nevoie de susținere, de oameni care să le întindă o mână de ajutor.
Acești bătrâni își doreau demult un spațiu, care să le descătușeze sufletul și să-și povestească necazul cu cei, care împart aceeași suferință.
Cu aproape cinci ani în urmă, doamna Liuba Cojocaru, primarul satului Măgdăceşti, și-a dorit enorm să le aducă acestor suflete necăjite, un licăr de speranță. A visat pentru ei, a muncit pe rupte și împreună cu localnicii, au pus bazele construcției unei cantine sociale în localitatea noastră. De aproape un an, în această încăpere persoanele cu venituri mici, familiile modeste și cei cu probleme grave de sănătate s-au ales cu o nouă familie. Administrația publică locală deservește zilnic peste 25 de nevoiași din satul Măgdăceşti. Doamna Primar are grijă ca 5 zile pe săptămână, între orele 12.00 – 14.00, bătrânii și persoanele cu dezabilități să se bucure de un prânz delicios, ca acasă. Beneficiarii cu probleme severe sunt deserviți zilnic la domiciliu. Să auzi în fiecare zi cuvântul „mulțumesc” și să vezi lacrimi de bucurie pe chipurile brăzdate de timp și durere a acestor oameni, este o adevărată realizare. Să dai hrană celui flămând este un angajament și o responsabilitate civică, pe care Primăria o va continua și pe viitor.
