O copie a icoanei Maicii Domnului “Cu trei mâini”, numită și Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin”, a ajuns astăzi, la Măgdăcești.
Zeci de enoriași s-au adunat s-o întâlnească și să se roage pentru bunăstarea familiilor lor.


Icoana a fost adusă de la muntele Athos și va fi expusă spre închinare în Biserica din localitate, până la 17 iulie. După care, preoții, dar și enoriașii vor continua drumul Crucii spre orașul Soroca.



În seara zilei de 24 iulie, enoriașii vor ajunge în Soroca, iar pe 25 iulie, când din nou este sărbătorită Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini”, în preajma monumentului Sfântului Ștefan cel Mare din Piața Libertății a municipiului Soroca, va fi slujită Sfânta Liturghie praznicală de către Mitropolitul Vladimir, împreună cu un sobor de arhierei, stareți de mănăstiri, protopopi și
preoți.
